Lansare de carte – In cautarea adultilor cu suflet de copil

12 December
  • Gina
  • 0 comment

Anul se apropie de final, planurile si ideile pentru 2016 au fost indeplinite cu brio si, pentru a avea un sfarsit de an  cat mai frumos, am ales sa lansam cartea “In cautarea adultilor cu suflet de copil”, pe care am realizat-o in colaborare cu talentata scriitoare, Irina Holub, acum, inainte de sarbatori.

Cartea se adresează ȋn egală măsură atât copiilor şi sufletelor blânde de toate vârstele aflate ȋn căutarea iubirii necondiționate, a cunoaşterii interioare, a compasiunii şi a unui loc ȋn care să ȋşi poată exprima liber copilul interior, cât şi celor care doresc să ȋnvețe sau să ȋşi perfecționeze limba engleză şi germană, lucrarea de față fiind un text trilingv croit perfect pentru cei care doresc să  ȋnvețe limbile străine prin povestiri.

Impreuna cu Irina Holub cream ȋn această carte un spațiu sufletesc confortabil, din care cititorul să ȋşi poată extrage, indiferent de vârstă, ceea ce i se potriveşte lui personal cel mai bine atât ȋn text, cât şi ȋn ilustrații.

“Deşi “Ȋn căutarea adulților cu suflet de copil” pare la prima vedere doar o carte de poveşti ilustrată, aceasta este mult mai mult decât atât.

Cartea de față se adresează, ȋn primul rând, celor care doresc să ȋnvețe sau să ȋşi perfecționeze limba engleză sau/ şi germană, lucrarea de față fiind un text trilingv croit perfect pentru cei care doresc să ȋncerce ȋnvățarea limbilor străine prin povestiri.
Această metodă contribuie la folosirea potențialului maxim ȋn ȋnvățarea limbilor străine, iar ȋmbinată cu originalitatea povestirii ilustrate ,, Ȋn căutarea adulților cu suflet de copil”, poate aduce cu sine rezultate extraordinare ȋn ȋnvățarea şi aprofundarea limbii engleze şi germane.

Folosind metoda din ,, Ȋn căutarea adulților cu suflet de copil”, ȋn care cititorul poate compara ȋn paralel, ȋntr-o singură carte, diferite structuri lingvistice ȋn limba română, engleză şi germană, de la cuvinte de bază până la expresii tipice pentru fiecare din limbile amintite, veți fi uimiţi de capacitatea copiilor dumneavoastră de a înţelege alte limbi şi veți putea observa o creştere a motivaţiei acestora de a învăţa limbi străine atât de importante şi folosite la nivel mondial, precum engleza şi germana.

test

Dar cartea de față nu se adresează doar copiilor. Ea le va fi utilă şi adulților care sunt puşi ȋn postura de a comunica ȋn limba germană şi/ sau engleză, textul potrivindu-se perfect atât ȋn ceea ce priveşte dezvoltarea vocabularului şi expresiile din aceste limbi, cât şi partea de gramatică, totul putând fi reținut şi analizat ȋntr-un mod natural, fără explicații gramaticale plictisitoare sau grele.” (Irina Holub)

“Sunt cărți care îți vorbesc mai mult prin/cu inima și cărți care îți vorbesc mai mult prin/cu mintea celui care le-a scris. Din ambele nu poți integra la nivel profund decât ceea ce știi deja…ca urmare a propriei tale experiențe de viață…”

“In cautarea adultilor cu suflet de copil” exact asta isi doreste: sa ajunga la inima tuturor si sa le reaminteasca ce frumos era sa fi copil! Nu conteaza varsta, atata timp cat ai sufletul inca tanar!

Lansam cartea in preajma sarbatorilor de iarna la Timisoara si Arad, pe 14, respectiv 17 Decembrie, in librariile Carturesti.  Mai multe detalii despre event-uri gasiti aici. Cartea se va putea comanda direct de pe site din data de 15 Decembrie, sau direct de pe pagina de facebook.

Incheiem anul in forta, cu recunostinta profunda pentru toate lucrurile bune care s-au intamplat in acest an; chiar daca a fost unul greu, in care am muncit foarte mult, surprizele aparute pe parcurs au fost peste asteptari! Alte idei si planuri isi fac de-acum simtita prezenta pentru anul care urmeaza!

ArtisanArt va doreste tuturor sarbatori de iarna binecuvantate, cu pace, lumina si iubire in suflete! <3

Taguri :
Categorii : Noutati
Share it:
Adauga comentariu